O propunere legislativă reglementează modul de acordare a pensiilor militare


Mai mulţi deputaţi, printre care şi preşedinţii Comisiei de Apărare a Camerei şi Comisiei pentru controlul activităţii SIE, au înregistrat la Camera Deputaţilor o propunere legislativă care reglementează modul de acordare a pensiilor militare de stat pentru soldaţii şi gradaţii profesionişti.

Modificările propuse de deputaţii vizează Legea nr. 384/2006 privind Statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti. Astfel, articolul 18 al acestui act normativ ar urma să se modifice şi să aibă următorul cuprins:

„1) Soldaţii şi gradaţii profesionişti au dreptul la pensie militară de stat, potrivit legii.

2) Soldaţii şi gradaţii profesionişti, pensionari militari, cărora li s-a conferit Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru 15, 20, 25 de ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale beneficiază de un spor de 10%, 15% şi, respectiv, 20% din cuantumul pensiei, similar cadrelor militare, potrivit legislaţiei în vigoare”.