De la 1 februarie 2017 studenții beneficiază de gratuitate la transportul feroviar


bilet tren
Experiența  unei călătorii cu trenul se poate transforma în unele cazuri într-o adevărată aventură. De pildă, viscolul năprasnic poate face ca trenul să nu mai poată înainta, iar călătorii pot fi puși în situația de a sta cu orele în vagoanele care nu debordează de căldură. Vara-i altă aventură, căci de la căldură șinele buclucașe se dilată și măria sa trenul nu mai poate circula spre disperarea călătorilor obișnuiți deja cu întârzierile istorice.

Noi, românii facem haz de necaz și ne-am învățat că o călătorie cu trenul poate semăna cu descrierea făcută de Carmen Oltean în epigrama : „Ori în tren, ori în cotigă/E aceeași mămăligă;/Aventură și distracție/ Pân’ ajungi la destinaţie.”

Ca să ne dăm seama cam cât întârzie trenurile într-un an, statisticienii ne-au pus la dispoziție o comparație între mersul trenurilor de la noi și cel din Japonia. În România într-un an întârzierile cumulate ale trenurilor sunt de aproximativ 5 ani, iar în Japonia de 36 de secunde!

Pentru că o mare parte a călătorilor cu trenul sunt studenții, legiuitorul a decis ca de la 1 februarie 2017 să le acorde acestora gratuitate pe acest mijloc de transport. Modul în care studenții vor putea beneficia de această facilitate și ce reduceri vor primi elevii, este descris în HG 42/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar şi cu metroul pentru elevi şi studenţi publicată în Monitorul Oficial 91 din 1 februarie 2017.

Facilități pentru elevi

Știrile juridice prevăd că elevii din învățământul obligatoriu, postliceal, liceal acreditat și autorizat vor avea o reducere de 50% la transportul intern la toate categoriile de trenuri, pe toată durata anului calendaristic.

Vor beneficia de gratuitate la transportul cu trenul elevii orfani, elevii cu cerințe educaționale speciale și cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecție specială sau tutelă. Aceștia vor primi legitimații de călătorie gratuit de la operatorii de transport feroviar pentru toate categoriile de tren, pentru tariful de rezervare, clasa a II-a.

Elevii vor primi, contra cost, de la operatorii de transport feroviar, legitimații de călătorie cu reducere 50% din tariful tuturor categoriilor de tren și 50% din tariful de rezervare, clasa a II-a și abonamente lunare pentru elevi cu reducere 50% din tariful tuturor categoriilor de tren, cu număr nelimitat de călătorii pe distanțe până la 300 km, clasa a II-a.

Eliberarea legitimațiilor de călătorie/abonamentelor lunare pentru elevi cu tarife de 50% la clasa a II-a se face fie în baza carnetului de elev care va avea înscris pe prima filă codul numeric personal, fie a adeverinței doveditoare pentru elevii claselor pregătitoare și a copiei după certificatul de naștere.  Pentru elevii care beneficiază de gratuitate, în carnetul de elev se va menționa de către școală dreptul la gratuitatea de care beneficiază elevul.

Rețineți că pentru călătoria la vagon de dormit, vagon cușetă sau la clasa I, toți elevii vor achita integral diferența de clasă, tarif de rezervare clasa I, supliment de pat/cușetă.

Atunci când vor fi verificați, elevii vor prezenta legitimația de călătorie/abonamentul lunar, carnetul de elev vizat la zi, un act de identitate. Dacă nu prezintă aceste acte sau acestea nu respectă cerințele impuse de lege, vor fi considerați a fi fără legitimație de călătorie.

Dacă sunt achiziționate mai multe legitimații de călătorie/abonamente în aceeași zi pentru călătoria cu același tren sau pentru relații diferite în același timp de către aceeași persoană, contravaloarea călătoriilor suplimentare se va imputa elevului sau reprezentantului său legal.

Gratuități pentru studenți

Vor beneficia de gratuitate la transportul feroviar intern la clasa a II-a, indiferent de distanță sau rută, studenții români/străini care sunt înmatriculați la o formă de învățământ cu frecvență (licență, master, doctorat) la instituții de învățământ superior acreditate.

Operatorii de transport feroviar pot elibera studenților legitimații de călătorie gratuite și abonamente lunare gratuite cu număr nelimitat de călătorii pe distanțe până la 300 km,  clasa   a II-a. În plus, aceste legitimații de călătorie/abonamente lunare gratuite se pot achiziționa de la casele de bilete ale operatorilor de transport, de la personalul de tren, on-line sau la automate de vânzare legitimații de călătorie.

Ce acte trebuie să prezinte studenții?

Pentru a beneficia de legitimații de călătorie gratuite și abonamente lunare gratuite pentru clasa a II-a, studenții vor prezenta până la începerea anului universitar 2017-2018 legitimația de student și un act de identitate. După începerea anului universitar 2017-2018 vor prezenta legitimația de student pentru reducere/gratuitate, un act de identitate.

Dacă un student renunță la călătorie, are obligația de a cere aplicarea vizei de neutilizare pe legitimația de călătorie cu reducere/gratuitate. Dacă nu va face acest lucru, călătoria va fi considerată efectuată.

Atunci când vor fi verificați, studenții vor prezenta legitimația de călătorie vizată pentru anul universitar în curs sau adeverința de student și un act de identitate.

Facilități la transportul cu metroul

Elevii din învățământul obligatoriu, profesional, postliceal acreditat vor beneficia de o reducere de 50% la transportul cu metroul pe bază de abonament lunar, pe toată durata anului școlar. Elevii orfani, elevii cu cerințe educaționale speciale și cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecție specială sau tutelă, vor beneficia de gratuitate.

Studenții români/străini aflați la licență, master, doctorat care urmează o formă de învățământ superior acreditată în România vor beneficia de tarif redus cu 50% la transportul cu metroul pe bază de abonament lunar, în tot timpul anului universitar și vor putea beneficia de tarif redus cu 50% pentru transportul cu metroul și la celelalte titluri de transport din oferta tarifară.

Studenții orfani și cei proveniți din casele de copii vor beneficia de gratuitate pentru transportul cu metroul pe durata anului universitar. De la 1 iulie 2018 operatorul de transport cu metroul va elibera gratuit abonament lunar pentru acești studenți și pentru elevii care beneficiază de gratuitate la transportul cu metroul.

Eliberarea abonamentelor reduse cu 50% și a abonamentului are loc pe baza carnetului de elev care conține codul numeric personal al elevului, adeverința doveditoare și copia certificatului de naștere. Studenții vor prezenta legitimația de student pentru reducere la transport și un act de identitate. Rețineți că elevii și studenții beneficiază de un singur abonament cu reducere 50% sau gratuit la călătoria cu metroul.

Atunci când vor fi verificați în metrou, au obligația să prezinte legitimația de student pentru reducere/gratuitate la transport /carnetul de elev vizate pe anul în curs și un act de identitate.

Rețineți că legitimațiile de student și carnetele de elev pentru reducere/gratuitate sunt nominale și netransmisibile.