Absolvenţii care urmează cursurile unei forme de învăţănânt nu vor beneficia de indemnizaţie de şomaj


Absolvenţii care, la data solicitării şomajului, au fost admişi sau urmează cursurile unei forme de învăţământ nu vor beneficia de indemnizaţie de şomaj, după intrarea în vigoare a unor modificări la Legea şomajului, potrivit unui comunicat al AJOFM.

„Printre modificările aduse de OUG nr. 95/6 decembrie 2017 se numără faptul că nu vor beneficia de indemnizaţie de şomaj absolvenţii care, la data solicitării dreptului, au fost admişi sau urmează cursurile unei forme de învăţământ, organizate şi/sau acreditate, după caz, în condiţiile legii”, se arată în comunicat.

Totodată, Legea şomajului prevedea, la articolul 73^1, că absolvenţii în vârstă de minim 16 ani, înregistraţi la AJOFM, care se încadrează cu normă întreagă pe o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o primă de încadrare egală cu valoarea indicatorului social de referinţă. De asemenea, absolvenţii cărora li s-a stabilit dreptul la indemnizaţie de şomaj şi se angajează în perioada de acordare a indemnizaţiei, cu normă întreagă, pe perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o sumă egală cu indemnizaţia de şomaj la care ar fi avut dreptul, până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu s-ar fi angajat.