Ce persoane beneficiază de servicii medicale fără a plăti CASS


lcCodul fiscal prevede categoriile de persoane care beneficiază, fără a plăti contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS), de servicii medicale în cadrul sistemului sanitar autohton.

Astfel, persoanele care beneficiază sunt:
–  copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de trei luni de la terminarea studiilor, ucenicii sau studenţii, precum şi persoanele care urmează modulul instruirii individuale pentru a deveni soldaţi sau gradaţi profesionişti;
– soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, care se află în întreţinerea unei persoane asigurate;
– persoanele cu drepturi stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, prin Legea nr. 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraţilor care au fost înlăturaţi din justiţie pentru considerente politice în perioada anilor 1945-1989, prin Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, precum şi luptătorii răniţi pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989;
– persoanele cu handicap;
– bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate ale Ministerului Sănătăţii;
– femeile însărcinate şi lăuzele.