Alarmant! Un număr considerabil de spitale nu îndeplinesc condiţiile de acreditare!


După primele evaluări un număr considerabil de spitale nu îndeplinesc condiţiile de acreditare.

”Numai 23 de spitale din cele 147 evaluate, până în prezent, în conformitate cu aceste standarde îndeplinesc condiţiile de acreditare. Un număr de 106 din cele 147 evaluate îndeplinesc numai parţial condiţiile de acreditare şi se află în supravegherea A.N.M.C.S. pentru 12 luni, perioadă în care organismele responsabile (Ministerul Sănătăţii, unităţile administrativ teritoriale, etc.) trebuie să se implice şi să le sprijine în scopul creşterii nivelului de conformitate. Un număr de 18 dintre spitalele evaluate nu îndeplinesc condiţiile de acreditare. Dintre acestea, numai pentru 47 de spitale, procesul de acreditare a fost finalizat”, se arată în comunicatul transmis.

Potrivit legii, calitatea serviciilor de sănătate furnizate de către unităţile sanitare ar trebui verificată pe baza standardelor de acreditare de către structurile de control al calităţii serviciilor de sănătate din cadrul Ministerului Sănătăţii şi al direcţiilor de sănătate publică.