De când curge termenul pentru comunicarea procesului-verbal pentru lipsa rovinietei?


rovinieta 1
Una dintre cele mai dese contravenții pe care le săvârșesc românii este aceea că circulă fără să aibă rovinietă valabilă. Ținând cont de mijloacele tehnice de monitorizare a traficului rutier, toți cei prinși cu mâța-n sac sunt buni de plată. Având în vedere constatarea faptelor cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate, legiuitorul a prevăzut că procesul-verbal se poate încheia și în lipsa contravenientului. Același principiu se aplică și pentru identificarea și amendarea șoferilor care circulă pe drumurile publice fără rovinietă.

Sunt cazuri în care pot scăpa basma curată, dacă agentul constatator nu își îndeplinește în termenul stabilit de lege obligațiile și încalcă prevederile legale.

O astfel de situație care a generat o practică neunitară și a necesitat sesizarea ÎCCJ pentru a clarifica modul de interpretare și aplicare a fost următoarea: pentru lipsa rovinietei valabile, procesul-verbal se comunică contravenientului în termen de cel mult două luni de la data constatării contravenției pentru lipsa rovinietei valabile pentru același vehicul. ÎCCJ trebuia să precizeze dacă termenul de două luni este un termen de prescripție sau nu și ce se înțelege prin data constatării contravenției.

Care au fost opiniile instanțelor de judecată cu privire la termenul de două luni?

Majoritatea au opinat că nu este un termen special de prescripție și că în astfel de cazuri sancțiunea aplicării amenzii se prescrie în 6 luni de la data săvârșirii faptei (de când autovehiculul a fost înregistrat de camerele video). Alte instanțe au considerat că termenul de două luni este un termen special de prescripție și se calculează de la data de când autovehiculul a fost înregistrat de camerele video.

Unele instanțe au apreciat că este un termen de prescripție a executării sancțiunii care curge de la data aplicării acestuia (de la data încheierii procesului-verbal care coincide cu momentul în care agentul constatator a constatat că autovehiculul nu are rovinietă valabilă). Au fost și instanțe care au considerat că termenul de două luni nu reprezintă un termen de prescripție, ci un interval de timp în care este interzisă întocmirea de procese-verbale de contravenție pentru același vehicul pentru fapta de a circula fără rovinietă valabilă.

Ce a decis ÎCCJ?

 ÎCCJ a pronunțat Decizia 43/2016 care a fost publicată în Monitorul Oficial 107 din 7 februarie 2017. Conform legii, fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenţie continuă şi se sancţionează cu amendă. Constatarea acestei contravenții se face cu mijloace tehnice.

Legiuitorul a introduc termenul de cel mult două luni, pentru că ne aflăm în fața unei contravenții al cărei element material se prelungește în timp. Practic, agentul constatator are, conform legii, obligația de a comunica procesul-verbal de constatare a contravenției în oricare zi a intervalului de două luni calculat de la data întocmirii procesului-verbal (adică de la data constatării contravenției). Totodată, agentul constatator trebuie să se abțină să întocmească noi procese-verbale pentru același vehicul pentru lipsa rovinietei pentru intervalul de două luni calculat de la data întocmirii procesului-verbal.

În concluzie, ÎCCJ  admite sesizarea și stabilește că termenul de cel mult două luni nu reprezintă un termen special de prescripție, iar data constatării contravenției este data întocmirii procesului-verbal.

De reținut!

Rețineți că potrivit deciziei ÎCCJ s-a stabilit încă din 2013 că este obligatoriu ca întâi să se încerce comunicarea procesului verbal prin poștă cu confirmare de primire și apoi să se afișeze la domiciliul contravenientului. Cei cărora le-a fost afișat pe ușă un proces-verbal fără să fi fost avizați prin poștă, pot susține că nu li s-a comunicat niciun proces-verbal, nu au avut cunoștință de el și nu l-au putut contesta, astfel încât nu pot fi obligați să achite o amendă de care nu au fost înștiințați legal.

În 2015 ÎCCJ a stabilit că procesul-verbal este nul dacă îi lipsește un element esențial, respectiv semnătura agentului constatator. De asemenea, nu poate fi considerat ca fiind valabil un proces-verbal imprimat pe suport de hârtie și comunicat în această formă contravenientului, în condițiile în care poartă semnătura electronică a agentului constatator. Legea prevede că orice înscris comunicat destinatarului pe suport de hârtie, este valabil dacă a fost semnat olograf de emitent.

În cazul în care vă încadrați în situațiile descrise anterior, vă puteți folosi de cele două decizii ale ÎCCJ, având șanse reale de a anula procesul-verbal de contravenție pentru lipsa rovinietei. Șoferii care au contestat în instanță procesele-verbale contravenționale și au pierdut, instanța pronunțând o hotărâre definitivă și irevocabilă, nu își vor putea lua banii înapoi invocând deciziile sus-menționate.