Normele de circulaţie care afectează siguranţa rutieră reglementate legal


educatie-rutiera

Forma şi conţinutului scrisorii de informare privind încălcarea normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră sunt reglementate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 53/2014.

Noutățile legislative se referă la normele de circulaţie care afectează siguranţa rutieră, facilitarea schimbului transfrontalier de informaţii referitoare la încălcările normelor de circulaţie şi facilitarea executării sancţiunilor aplicate acestor încălcări, domeniu reglementat de asemenea de Legea nr. 5/2014.

Scrisoarea de informare privind încălcările săvârşite pe teritoriul României cu un vehicul înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene este destinată, conform prevederilor Legii nr. 5/2014,  următorilor destinatari.

– proprietarului sau deţinătorului vehiculului ale cărui date au fost obţinute în condiţiile legii;

– persoanei identificate în alt mod, suspectate că a săvârşit încălcarea.

Scrisoarea de informare se transmite către aceştia nu mai târziu de 30 de zile de la data obţinerii datelor de identificare a acestora.