eeEficiența energetică este o noțiune tot mai des pomenită, în actualul context. Practic, eficiența energetică ne permite să avem acces la aceleași beneficii – de pildă iluminat ambiental sau o bună încălzire a clădirilor în sezonul rece, în condițiile în care consumul de energie este, finalmente, mai redus. Și costurile pe măsură, mai scăzute. Sună foarte bine, nu-i așa?

Însă nu este vorba doar despre sumele ce apar tipărite pe facturi și despre o simplă reducere a costurilor. Este vorba, mai cu seamă, despre economia de resurse și protecția mediului înconjurător. Este îmbucurător când constați că operatorii din domeniul privat sau simplii cetățeni efectuează intervenții de natură să sporească eficiența energetică a clădirilor din patrimoniul propriu.

La fel de îmbucurător este și atunci când autoritățile și instituțiile publice acționează în aceeași manieră, știut fiind că, multă vreme, eficiența utilizării și economisirea resurselor au cam fost principii neglijate, în acest sector (din cauza unor mentalități greșite).

 

Noutăți legislative

În „Monitorul Oficial” 1012/2016 a văzut lumina tiparului Ordinul 2228/2016 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind efectuarea de lucrări destinate eficienţei energetice, beneficiari persoane juridice.

Potrivit noilor știri juridice, programul are, drept scop, optimizarea calităţii mediului prin reducerea consumului de energie utilizată în clădiri, eficientizarea energetică prin încurajarea folosirii materialelor de izolaţie organic-naturale, sistemelor de acoperiş verde, pereţilor vegetali, sistemelor de iluminat pe bază de LED şi „sistemelor de optimizare a consumurilor BMS”.

Prin definiție, un sistem BMS ori „Building Management System”, constituie un sistem de optimizare a consumurilor de energie pentru clădiri, care conţine cel puțin un modul de eficientizare a energiei electrice şi termice.

La rândul lor, materialele de izolaţie de origine organic-naturală trebuie să conțină, în proporţie de minimum 70%, următoarele: cânepă, lână, bumbac, denim reciclat, plută, stuf, paie, papură, celuloză din materiale reciclate. Materialele utilizate ca liant nu trebuie să conțină formaldehidă.

Programul are, ca obiect, efectuarea de lucrări hărăzite creşterii eficienţei energetice prin finanţarea nerambursabilă din Fondul pentru mediu. Ca obiectiv, programul vizează creşterea numărului de clădiri certificate energetic a căror performanţă se îmbunătăţeşte cu cel puţin o clasă de eficienţă energetică faţă de cea existentă.

Potrivit ultimelor știri din contabilitate, programul, având un caracter multianual, are să fie finanțat din veniturile Fondului pentru mediu în limita creditelor de angajament şi bugetare prevăzute cu această destinaţie prin bugetul anual al Fondului pentru mediu.

 

Cum se derulează sesiunile de finanțare?

Sesiunea de finanțare debutează prin publicarea anunţului de deschidere pe pagina web a Autorităţii (Administraţia Fondului pentru Mediu). Urmează depunerea şi înregistrarea dosarelor de finanţare, analiza conformităţii administrative a documentației depuse, a eligibilităţii solicitantului şi a proiectului, evaluarea şi selectarea dosarelor, aprobarea listei dosarelor de finanţare respinse şi avizarea dosarelor de finanţare propuse spre aprobare.

Va urma postarea pe site-ul Autorităţii a listei dosarelor de finanţare respinse, depunerea şi soluţionarea contestaţiilor, aprobarea finanţării dosarelor de finanţare avizate, postarea pe site-ul Autorităţii a listei dosarelor de finanţare aprobate.  Apoi vor fi încheiate contractele de finanţare și, în fine, va avea loc implementarea proiectelor.

 

Care este cuantumul finanțării?

Finanţarea se face eşalonat, în cel mult trei tranşe, în perioada de valabilitate a contractului pentru finanţare şi pe măsura înfăptuirii proiectului. Valoarea finanţării, aferentă cheltuielilor eligibile, este de până la 500000 lei pe proiect.

Finanţarea nerambursabilă, asigurată de către Autoritate, se acordă în cuantum de până la 90% din cheltuielile eligibile ale proiectului. Procentul de cheltuieli eligibile nefinanţat, precum şi cheltuielile neeligibile ale proiectului constituie contribuţia asigurată pe propriile speze, de către solicitant.

Potrivit ultimelor noutăți legislative, în cadrul acestui program sunt eligibile instituțiile publice, ONG-urile și unitățile administrativ-teritoriale, inclusiv subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului.

Clădiri eligibile sunt doar cele ce se află în proprietatea sau în administrarea unor solicitanţi eligibili. Sunt clădiri în care-şi desfăşoară activitatea unităţile şi instituţiile de învăţământ, unităţile medico-sanitare şi spitalele, centrele maternale, căminele pentru persoane vârstnice, căminele şi cantinele sociale, centrele de reabilitare, adăposturile de noapte, centrele de plasament al copilului.

 

Ce condiții trebuie să îndeplinească solicitantul?

Ca să beneficieze de noul program, solicitanții trebuie să îndeplinească simultan mai multe cerințe. Astfel, solicitantul trebuie să-și fi îndeplinit îndatoririle de plată a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor, amenzilor către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu.

În al doilea rând, solicitantul nu trebuie să fi fost condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, să nu fie înregistrat cu fapte sancţionate de către legislaţia financiară, să nu desfășoare sau să nu influențeze vreo activitate economică direct sau indirect, ca o consecinţă a implementării proiectului, pe durata de viaţă a activelor finanţate.

În același timp, solicitantul trebuie să poată dovedi că poate să asigure şi va asigura contribuţia proprie în vederea implementării proiectului și că are în administrare sau în proprietate imobilul asupra căruia urmează să se aplice proiectul.

Totodată, trebuie să rezulte că proiectul pentru care se solicită finanţare n-a mai beneficiat de finanţare din alte fonduri naţionale sau comunitare pentru aceleaşi cheltuieli eligibile, potrivit declaraţiei pe propria răspundere.

În cazul, ONG-urilor, este necesar ca imobilul pe care urmează să se implementeze proiectul să fie deținut în proprietate. Obligatoriu, ONG-urile solicitante trebuie să fie constituite şi acreditate în domeniul asistenţei sociale, educaţiei, protecţiei drepturilor copilului.

 

Care sunt cheltuielile eligibile?

Sunt considerate eligibile (dacă sunt efectuate în cadrul programului) cheltuielile prevăzute pentru realizarea investiţiei conform documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii (DALI). Acestora li se adaugă cheltuielile efectuate cu consultanţa și proiectul tehnic, în limita a 8% din cheltuielile pentru investiţia de bază, cheltuielile cu montajul sistemelor, precum și TVA-ul, dacă acesta e nedeductibil.

Cererea de finanţare şi vasta documentaţie aferentă, se depun, potrivit recentelor știri juridice, într-un singur exemplar aflat într-un plic sigilat, la registratura Autorităţii. Atenție! Pe plic trebuie menţionate în mod obligatoriu informaţiile ce privesc denumirea şi adresa completă ale solicitantului, suma solicitată prin Proiect, precum și menţiunea pentru „Programul privind efectuarea de lucrări destinate eficienţei energetice”.

 

De la costuri mai reduse, la o mai bună ocrotire a mediului

Au existat, în istoria modernă, perioade în care „eficiența energetică”, „dezvoltarea durabilă”, „reducerea amprentei de carbon” lipseau aproape complet din aria de preocupări a autorităților publice. Deceniile de consum iresponsabil al resurselor și de distrugere a mediului prin poluare și exploatare neglijentă a unor resurse au început să-și arate consecințele îngrijorătoare.

Poate că, momentan, sursa principală a îngrijorărilor este prețul mare al facturilor pentru plata energiei electrice și încălzirii. Dacă aceasta este o problemă relativ ușor remediabilă, în privința chestiunii distrugerii mediului și isprăvirii unor resurse neregenerabile lucrurile nu vor mai fi tot atât de simple. Examinarea acestor chestiuni ne va face să ne gândim cu maximă seriozitate inclusiv la eficientizarea energetică a clădirilor cu diferite funcții!

Legiuitorul a emis acte normative și a elaborat instrumente de finanțare adresate direct unor autorități și instituții publice, în scopul asigurării eficienței energetice a clădirilor din patrimoniu (sau administrare). Rămâne, acum, să vedem câți solicitanți se vor ivi și câți dintre ei vor reuși să și devină beneficiari ai Programului avut în discuție în rândurile de mai sus.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.