Aplicarea legislaţiei de mediu la nivel european ar conduce la reducerea costurilor privind sănătatea


Aplicarea legislaţiei de mediu la nivel european ar conduce la economisirea a circa 55 de miliarde de euro pe an, la nivelul Uniunii Europene (UE), în ceea ce priveşte costurile de sănătate şi costurile directe pentru mediu, informează Comisia Europeană (CE), într-un comunicat de presă.

Forul european a publicat vineri cea de-a doua evaluare a punerii în aplicare a politicilor de mediu (EIR), ca parte a iniţiativei lansate în 2016, în scopul îmbunătăţirii punerii în aplicare a politicii europene de mediu şi a normelor convenite de comun acord în toate statele membre ale UE.

“Comisia Juncker s-a angajat să construiască o Europă care oferă protecţie. Garantarea faptului că cetăţenii europeni beneficiază de o gestionare de cea mai bună calitate a aerului, a apei şi a deşeurilor şi asigurarea protecţiei capitalului nostru natural sunt prioritare. Evaluarea punerii în aplicare a politicilor de mediu are rolul de a ajuta statele membre să realizeze aceste obiective prin punerea la dispoziţia acestora a informaţiilor şi a instrumentelor de care au nevoie’, susţine  comisarul pentru mediu, afaceri maritime şi pescuit.