Zi liberă plătită acordată părinţilor pentru îngrijirea sănătăţii copiilor


pneumonia-la-copii

Noutate legislativă: Potrivit deciziei luate de membrii Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială, parinţii ar putea beneficia de o zi liberă platită pe an pentru ingrijirea sănătăţii copiilor minori.

Potrivit deciziei, ziua liberă urmează să se acorde la cererea unuia dintre parinţi sau a reprezentantului legal al copilului, justificat ulterior cu acte doveditoare din partea medicului de familie al copilului, din care rezultă controlul medical efectuat.

De asemenea, s-a stabilt ca indemnizaţia pentru ziua liberă să se platească din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli al angajatorului, iar salarizarea pentru ziua liberă acordată să fie calculată corespunzător unei zile lucratoare.

Iniţiatorii acestei propuneri sunt: Ecaterina Andronescu, Elena Federovici, Gabriela Firea, Ilie Sârbu, Darius Valcov, Rovana Plumb şi Rodica Nassar.

Pentru viitor, iniţiatorii vor ca familiile care au trei sau mai mulţi copii să beneficieze de două zile lucratoare libere pe an pentru verificarea sănătăţii copiilor.