Traficul de pesoane ar putea fi pedepsit cu închisoare de până la 15 de ani


lc+olesea
Potrivit propunerilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) sunt prevăzute modificări a Codului penal, în ceea ce priveşte pedepsele pentru cei care sunt găsiţi vinovaţi de trafic de persoane sau trafic de minori. Astfel dacă infracţiunea a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, infractorul ar putea fi pedesit cu până la 25 de ani de închisoare.

Deasemenea CSM propune şi completarea articolului 281 – care se referă la nulităţile absolute – alineatul 1 litera f) din noul Cod de procedură penală, astfel încât să fie aplicabilă sancţiunea nulităţii absolute şi în cazul în care sunt încălcate dispoziţiile referitoare la asistenţa obligatorie a persoanei vătămate.

Iar pentru clarificarea textului de lege, Consiliul Superior al Magistraturii propune introducerea unui nou alineat la articolul 374 referitor la pornografia infantilă, prin care să se impună aplicarea unei pedepse între unu şi cinci ani pentru “îndemnarea sau recrutarea unui minor cu scopul participării sale la spectacole pornografice.

Propunerile legislative au fost avizate de CSM şi au fost trimise Ministerului Justiţiei, cu solicitarea de modificare a Codului penal.