Tarife mai mari în justiţie


traduceri
Noutăţi legislative: Ministerul Justiţiei a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordin al ministrului justiţiei privind stabilirea tarifelor pentru plata interpreţilor şi traducătorilor autorizaţi folosiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de executori judecătoreşti.

Aşadar, prin indexare, tarifele serviciilor de interpretare şi traducere autorizată se vor actualiza astfel:

– 28 lei/ora pentru efectuarea serviciilor de interpretare din/în limbi străine în/din limba română;

– 40 lei/pagina rezultată în urma traducerii.

Tarifele au crescut pentru ca au fost indexate cu indicele ratei inflaţiei, prognozat pentru anul de execuţie a serviciilor, comunicat de Comisia Naţională de Prognoză.

Noile tarife folosite în justiţie vor intra în vigoare doar după ce vor fi publicate în Monitorul Oficial.