Strategia Naţională pentru Siguranţă Rutieră 2013-2020 – proiect


imagesMinisterul Transporturilor a pus în dezbatere publică proiectul “Strategiei Naţionale pentru Siguranţă Rutieră 2013-2020”, care urmează să fie aprobat de Guvern şi să intre în vigoare la 2 ani după ce a fost creat, în anul 2011. Este vorba despre un document-cadru de politici publice pentru ameliorarea traficului rutier din România, în condiţiile în care, pentru prima oară în ultimii 4 ani, numărul de morţi în accidente rutiere s-a majorat. România, alături de celelalte ţări din UE, trebuie să micşoreze numărul victimelor din accidente rutiere cu 50% până în anul 2020.
Unele prevederi îi vor afecta direct pe şoferi. Guvernul a pus în plan interzicerea detectoarelor de radar, introducerea camerelor video cu radar la nivel naţional, interzicerea ATV-urilor pe drumurile publice, crearea legislaţiei pentru introducerea sistemelor de imobilizare a autovehiculelor, dacă şoferul a băut (dispozitivele “alcolock”), sau reabilitarea şoferilor care rămân fără permis prin consiliere psihologică şi îngrijirea victimelor din accidente rutiere.