Senatorii nu vor ca aleşii locali să beneficieze de paşaport diplomatic


camera-deputatilorSenatorii au respins o iniţiativă legislativă prin care se propunea ca şi preşedinţii de consilii judeţene, primarii de reşedinţă de judeţ, primarul general al Capitalei şi primarii de sector să beneficieze de paşaport diplomatic. Decizia de respingere a proiectului a fost luată, cu 40 de voturi “pentru”, 56 de voturi “împotrivă” şi 6 abţineri, în ciuda raportului favorabil propus plenului de Comisia pentru politică externă a Senatului. Votul a fost electronic secret, decizia fiind luată la propunerea liderului senatorilor PC, Dumitru Pelican, care a afirmat că astfel nimeni nu va putea fi criticat şi nimeni nu va putea fi lăudat pentru votul său. În cadrul dezbaterilor, liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a precizat că de paşaport diplomatic trebuie să beneficieze doar cei care fac diplomaţie, preşedintele, membrii Guvernului şi parlamentarii. El a menţionat că, atunci când se înfrăţeşte o regiune cu un judeţ sau când se fac contracte între regiuni, nu se face diplomaţie. Senatorul Nicolae Vlad Popa a spus că posesorul paşaportului diplomatic are imunitate diplomatică. “Nu putem transfera un document pentru a crea o imunitate pe care cetăţeanul respectiv, la nivelul consiliului judeţean şi la nivelul primăriei, nu o are”, a precizat el.
Senatorul UDMR Tanczos Barna a specificat că diplomaţia, formată în mii de ani, comunicarea interstatală prin anumite persoane este un privilegiu al unor profesionişti. “Nu cred că bagatelizarea sau extinderea ariei de acoperire prin lege este binevenită”, a afirmat acesta. Reprezentantul ministrului de Externe care a participat la şedinţă a susţinut respingerea iniţiativei legislative.