Senatorii au aprobat un proiect de modificare a Legii calităţii în construcţii


6906952_1_1000x700_meseriasi-constructii-pentru-germania-medias
În cadrul şedinţei din 4 martie, senatorii au aprobat proiectul de modificare a Legii nr. 10/1995 a calității în construcții.

Potrivit actului aprobat, perioada de garanție la lucrările publice importante va fi de cel puțin cinci ani.

Totodată proiectul majorează și amenzile aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 10/1995. Executarea de modificări la construcţie ori demolarea acesteia cu încălcarea prevederilor referitoare la autorizare şi executare, realizarea de construcţii fără proiecte sau pe bază de proiecte neverificate de specialişti atestaţi, interzicerea sau obstrucţionarea efectuării controlului calităţii în construcţii, neprezentarea documentelor şi a actelor solicitate de persoanele cu atribuţii de control şi/sau de autorităţile competente se pedepsește cu amenzi de până la 40.000 lei.

Proiectul trebuie adoptat și de Camera Deputaților, Cameră decizională, pentru a deveni lege.