Școlile speciale pentru copiii cu dizabilităţi nu se închid


 descărcare

Mădălina Turza,  preşedintele Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD) a declarat că proiectul de lege privind drepturile copiilor cu dizabilităţi, împotriva căruia s-au trimis sute de memorii în Parlament, nu desfiinţează şcolile speciale şi nu lasă profesorii pe drumuri.

 

Pe de altă parte proiectul de lege prevede înfiinţarea de centre de intervenţie timpurie – destinate recuperării şi pregătirii copiilor pentru etapa şcolară şi reformarea sitemului de educaţie, dar și a unor unităţi de educaţie non-formală, de tip after-school, care să funcţioneze pe lângă şcolile incluzive sau şcolile de masă, pentru continuarea programelor de recuperare, dar şi pentru fixarea cunoştinţelor predate la clasă.

Se mai prevede și instituirea de mecanisme de monitorizare şi evaluare a activităţii cadrelor didactice şi a specialiştilor care prestează servicii de intervenţie timpurie pentru copii cu dizabilităţi, acesta fiind, cel mai probabil, o altă prevedere care deranjează, dar și  acordarea de concedii medicale pentru îngrijirea copilului, indemnizaţie pentru creşterea copilului acordată până la împlinirea vârstei de şapte ani şi alocaţie de întreţinere cu 50 la sută mai mare pentru copiii cu dizabilităţi aflaţi în plasament familial sau încredinţaţi unei familii ori perosane sau unui organism privat, bilete gratuite de tratament anuale în staţiunile şi/sau centrele de recuperare pentru copil şi un însoţitor, la recomandarea medicului de familie.