Salarii decente pentru primari


DSC03875-440x247

În cadrul unei conferinţe de presă, candidatul PNL la Primăria Capitalei, deputatul Ludovic Orban, a declarat că primarii nu au nevoie de pensii speciale, însă susţine creşterea salariilor acestora pentru a fi feriţi de tentaţia actelor de corupţie.

“În legea salarizării publice vom susţine creşterea salariilor primarilor”, a mai spus el.

La sesizarea Guvernului, Legea privind pensiile speciale pentru aleşii locali a fost declarată neconstituţională de către Curtea Constituţionaă. În prezent, legea se află la Camera Deputaţilor pentru a fi pusă în acord cu decizia judecătorilor de la CCR care au arătat că actul normativ discriminează între categoriile de aleşi locali, pentru că nu li se aplică tuturor, şi nu prevede sursa de finanţare.

Recent, comisia juridică a dat un raport favorabil pe o nouă variantă a legii, stabilind că pensiile speciale vor fi finanţate de la bugetele locale şi vor fi acordate pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de Consilii Judeţene, consilierii locali şi judeţenii fiind în continuare exceptaţi de la lege.

Plenul Camerei urmează să se pronunţe asupra legii, care va fi trimisă apoi Senatului, for decizional.