Reexaminarea legii prin care primarii pot fi în AGA, respinsă


4a48c4f18a1bc333d453cfba0b7845f7_71093400

Comisia pentru administraţie a Senatului a respins cererea de reexaminare a legii prin care primarii pot fi în AGA, solicitată de preşedintele Traian Băsescu.

În cererea de reexaminare asupra Legii pentru modificarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 254 din 21 martie 2006, se arată că primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene li se acordă calitatea de reprezentanţi ai comunelor, ai oraşelor, respectiv ai municipiilor şi judeţelor în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, având ca obiect de activitate serviciile de utilităţi publice.

Potrivit legislaţiei în vigoare, persoanele împuternicite să reprezinte interesele unităţilor administrativ-teritoriale în asemenea asociaţii sunt desemnate prin hotărâre a consiliului local, respectiv a consiliului judeţean, în condiţiile respectării regimului incompatibilităţilor şi al conflictului de interese prevăzut de Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Băsescu arată în finalul documentului că solicită reexaminarea legii trimisă la promulgare, în sensul respingerii sale.

Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice urmează să fie dezbătută de plenul Senatului în calitate de primă Cameră sesizată.