Reducerea pedepselor pentru “scriitorii” din închisori


carti-detinuti
Comisia juridică a Senatului a decis că persoanele private de libertate primesc o reducere a pedepsei de 20 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie
şi nu 20 de zile indiferent de numărul cărţilor scrise în închisoare aşa cum a decis Guvernul. Senatorii din comisia juridică au introdus aceste modificări în OUG 24/2016, emisă de Guvernul Cioloș. Amendamentul adoptat a fost aprobat de comisie cu unanimitate de voturi.

Eu nu spun că pentru o lucrare cu adevărat ştiinţifică se transpiră cu sânge, ceea ce se şi face, dar nici nu pot să cad în extrema ordonanţei să spun: 20 de zile pentru un profesor universitar care a stat după gratii şi a scris cinci lucrări. Nu se poate. Este o nedreptate ce face ordonanţa. De aceea facem un compromis. După părerea mea e puţin, dar e părerea mea. Cel puţin 20 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică“, a declarat vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru.

O statistică a Administrației Naționale a Penitenciarelor arată că în 2015 s-au scris 331 de lucrări științifice.