Reducerea numărului de parlamentari- prima iniţiativă legislativă din 2015


LC+OLESEA
Primul proiect de lege înregistrat la Biroul Permanent al Senatului în acest an prevede reducerea numărului de parlamentari la 380, prin creşterea normei de reprezentare.

Programul legislativ a fost depus de vicepreşedintele Comisiei Juridice, senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donţu şi prevede modificarea normei de reprezentare la 80.000 de locuitori pentru Camera Deputaţilor şi la 190.000 de locuitori pentru Senat.

Prin majorarea cotelor de reprezentare, Donţa estimează că vor fi acordate la Camera Deputaţilor circa 255 de mandate şi 105 la Senat, la care se adaugă parlamentarii minorităţilor naţionale, adăugându-se la final cele patru mandate de deputat şi două de senator pentru diaspora, ceea ce ar fi suficient pentru o eficientă reprezentare a electoratului în Parlament.