Raportul Inspecției Judiciare privind cărțile scrise de deținuți a fost adoptat


scrie-dupa-gratii

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a adoptat, pe 21 ianuarie, raportul Inspecției Judiciare privind cărțile scrise de deținuți. Raportul prevede condiții mai dure pentru elaborarea de lucrări științifice de către persoanele condamnate la închisoare, printre care dovada specializării autorului în domeniul în care dorește să scrie.

Președintele CSM, Mircea Aron, a declarat că, în urma adoptării raportului, s-a propus adoptarea urgentă prin hotărâre de guvern a regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Totodată, Inspecția Judiciară propune includerea în regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 a definiției sintagmei “lucrare științifică” folosită de legiuitor în art. 96 alin. 1 lit. f) din aceeaşi lege, a reglementării procedurii de elaborare a lucrărilor științifice, a criteriilor de acordare a zilelor de câștig, precum și a procedurii de acordare a acestor drepturi.

O altă condiție propusă o reprezintă recomandarea scrisă privind relevanța tematicii în domeniul ales din partea unui profesor universitar sau a unui conferențiar universitar din specialitatea din care urmează să fie elaborată lucrarea, cu semnătura olografă a acestora, confirmată de Universitatea de care aparțin, precum și bibliografia ce urmează să fie consultată și complexitatea lucrării.

CSM a înaintat Ministerului Justiției propuneri pentru modificarea legii, pentru a fi estompat valul elaborării unor cărți în penitenciare pentru ca deținuții să beneficieze de o pedeapsă mai mică.