Propunere legislativă privind acordarea facilităţilor cetăţenilor din Republica Moldova


OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Noutăţi legislative: În cadrul unei conferinţe de presă, deputatul Bogdan Diaconu, vicepreşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, a declarat că la Camera Deputaţilor a fost depusă o propunere legislativă susţinută de peste 117.000 de persoane şi asumată de 34 de parlamentari vizând dezvoltarea culturală, educaţională, socială şi economică a cetăţenilor Republicii Moldova şi României.

Printre prevederile iniţiativei legislative se numără facilităţi acordate cetăţenilor din R. Moldova, crearea Oficiului pentru Gestionarea Relaţiilor cu R. Moldova, în subordinea primului-ministru al României, instituţie menită să coordoneze proiectele dintre cele două state şi obţinerea mai uşoară a vizelor de intrare în România şi a cetăţeniei române.

De asemena, prin propunerea legislativă depusă, România îşi asumă obligaţia de solidaritate faţă de cetăţenii Republicii Moldova cărora le oferă un regim special în limitele permise de normele europene şi de tratatele internaţionale.