Proiectul Strategiei privind dezvoltarea funcției publice 2015-2020


downloadProiectul Strategiei privind dezvoltarea funcției publice (SDFP) 2015-2020 a fost lansat în dezbatere publică pe site-ul Agenției Națională a Funcționarilor Publici din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Strategia privind dezvoltarea funcției publice (SDFP) 2015-2020 face parte din categoria strategiilor tematice asumate de administrația publică românească ca parte a efortului pe termen mediu de îmbunătățire a guvernării, cu impact la nivelul întregii societăți, şi urmărește orizontul de timp al exercițiului financiar al fondurilor europene alocate României pentru perioada 2014-2020, o parte semnificativă a acestui efort financiar fiind deja planificată pentru implementarea unor măsuri de consolidare a capacității administrației publice românești, inclusiv a funcției publice.

Procesul de elaborare a proiectului Strategiei pentru dezvoltarea funcţiei publice 2015-2020 a inclus următoarele etape sau acţiuni:
– Elaborarea în cadrul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP) a cinci documente primare de analiză care au avut rol de fundamentare a unor direcţii de acţiune din proiectul Strategiei privind dezvoltarea funcţiei publice 2015-2020;
– Analiza privind înfiinţarea unei entităţi cu atribuţii în domeniul formării profesionale a personalului din administraţia publică;
– Analiza privind evaluarea implementării programelor tip YPS (Proiectul Tinerilor Profesionişti) şi BSGR (Bursa Specială „Guvernul României”);
– Analiza privind situaţia curentă a sistemelor de recrutare şi de evaluare a personalului din punct de vedere al aplicării normelor în vigoare;
– Analiza privind cadre de competenţă pe domenii strategice şi specifice identificate;
– Analiza privind consolidarea rolului ANFP şi/sau înfiinţarea unei instituţii cu atribuţii în gestiunea personalului contractual din administraţia publică.