Proiectul privind planificarea apărării, avizat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării


lc+olesea
La şedinţa din 3 martie Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a avizat proiectul de lege privind planificarea apărării, stabilind că această lege urmăreşte eficienţa procesului de planificare a apărării, concentrat pe dotarea militară, în scopul integrării tuturor disciplinelor de planificare din statele NATO şi UE.

Un alt subiect discutat la şedinţă a fost informarea cu privire la stadiul îndeplinirii Programului multianual de restabilire a capacităţii de luptă a Armatei României pentru perioada 2013-2016 şi în perspectivă până în anul 2022. Astfel pe parcursul anului 2014 România a continuat respectarea angajamentelor asumate în cadrul organismelor internaţionale de securitate, simultan cu reducerea contribuţiei cu forţe în teatrele de operaţii.