Proiectul privind eliminarea răspunderii medicilor care iau “contribuţii suplimentare” nu a fost discutat


CASSGuvernul nu a mai discutat proiectul de lege cu privire la eliminarea răspunderii penale pentru personalul din sănătate care primeşte “contribuţii suplimentare”, aşa cum a precizat premierul Victor Ponta.

Săptămâna trecută, premierul i-a solicitat ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, să elaboreze un proiect de lege care să elimine răspunderea penală a personalului din sistemul sanitar în cazul în care contribuţiile primite de la pacienţi nu sunt condiţionate, sunt oferite post-tratament şi sunt fiscalizate, astfel încât aceştia să nu mai fie consideraţi funcţionari publici şi anchetaţi penal în cazul primirii unor “contribuţii suplimentare” din partea pacienţilor.

Ponta a mai subliniat că după ce va fi aprobat de Guvern, proiectul de lege va fi trimis imediat Parlamentului.

La 24 august, Federaţia Sanitas a transmis că a negociat cu Guvernul doar majorări salariale şi facilităţi pentru personalul din sistemul de sănătate, în timp ce demersul Executivului de a legaliza plăţile de la pacienţi ca urmare a deciziei ICCJ a venit în urma presiunii medicilor.