Proiectul înfiinţării Fondului Suveran de Investiţii a fost pus în dezbatere publică


Ministerul Finanţelor Publice a anunţat că a pus în dezbatere publică un proiect de act normativ prin care creează cadrul legal general pe care o societate reglementată de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să le îndeplinească pentru a fi considerată fond suveran de dezvoltare şi investiţii.

Proiectul de act normativ reglementează scopul, forma legală, capitalul social, strategia şi guvernanţa fondului suveran de dezvoltare şi investiţii.

Potrivit ministerului de resort, scopul fondului suveran de dezvoltare şi investiţii este atât dezvoltarea şi finanţarea din fonduri proprii şi din fonduri atrase, de proiecte de investiţii rentabile şi sustenabile, în diverse sectoare economice, prin participarea directă ori prin intermediul altor fonduri de investiţii sau al unor societăţi de investiţii, singur sau împreună cu alţi investitori instituţionali sau privaţi, inclusiv prin participarea în parteneriate public – private, cât şi administrarea activelor financiare proprii, în vederea obţinerii de profit.