Proiectul de Lege privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii a fost pus în dezbatere


lc-olesea
Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică proiectul de Lege privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii
, astfel se preconizează scutiri pentru 21.000 de pensionari, alții 9.593 fiind lipsiți de scutiri din propria culpă.

Potrivit documentului scutirea de la plată a debitelor se va face indiferent de categoria de pensie de care beneficiază sau a beneficiat pensionarul, la momentul constatării existenţei debitelor.

Programul legislativ prevede că contribuţia de asigurări de sănătate sau, după caz, impozitul, aferente debitelor scutite la plată, nu se recuperează ulterior de către pensionari.

În cazul debitelor ce au drept cauză culpa debitorului, cum ar fi folosirea de către acesta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii etc., acestea nu vor face obiectul scutirii la plată.

În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii prevăzute în proiect, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice va emite norme metodologice de aplicare, care ulterior vor fi aprobate prin ordin al ministrului.

Proiectul de Lege va fi în dezbatere publică până în 15 septembrie.