Proiectul de lege privind procedurile de preinsolvenţă şi insolvenţă


783813Consiliul Economic şi Social a avizat proiectul de lege care prevede integrarea într-un singur corpus normativ a legislaţiei generale şi speciale în materia insolvenţei şi prevenirii insolvenţei, cu anumite observaţii legate de corelarea valorii-prag, procedura de concediere colectivă, sistemul asigurărilor pentru şomaj şi situaţia particulară a insolvenţei asociaţiilor sportive.

Textul normei menţioneză şi dispoziţiile Legii insolvenţei care se coroborează cu dispoziţiile Legii nr. 76/2002, în ceea ce priveşte sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea forţei de muncă.

În ceea ce priveşte situaţia particulară a insolvenţei asociaţiilor sportive, printr-o coroborare a prevederilor Legii modificate a educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 şi a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2008 modificată, privind procedura insolvenţei, care prevede suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare şi extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, în practică, s-a constatat că se ajunge la o afectare a dreptului sportivului de a desfăşura activitatea sportivă.
Consiliul Economic şi Social impune coroborarea prevederilor proiectului de act normativ cu cele ale Legii modificate a educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000.