Proiectul de lege privind pensiile speciale ale parlamentarilor, adoptat


4091235169710_6447_parlament-vot-mana-57vt-vt
În cadrul şedinţei din 15 decembrie, în urma reexaminării cerute de Klaus Iohannis, senatorii şi deputaţii au adoptat proiectul de lege privind pensiile speciale ale parlamentarilor.

Potrivit proiectului de lege adoptat, parlamentarii vor primi o pensie specială, calculată în funcţie de numărul de mandate încheiate, însă în limita a cel mult trei. Pentru a beneficia de pensie, ei vor trebui să fi încheiat cel puţin un mandat complet.

Astfel, un parlamentar cu un mandat va primit o pensie de aproximativ 1.550 de lei, cel cu două mandate va primi 3.100 de lei, iar cei cu minimum trei mandate va avea 4.600 de lei.

Legea privind pensiile speciale ale parlamentarilor va ajunge la preşedintele Klaus Iohannis, care este obligat, în termen de 10 zile, să promulge proiectul.