Proiectele PNDR vor putea fi executate până la finele anului


PNDR_sigla-300x216

Termenul maxim de execuţie a investiţiilor pentru contractele de finanţare încheiate de către Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale pentru proiecte depuse pe măsurile din PNDR 2007-2013 şi aflate în implementare, pentru care au fost cuprinse alocări pentru plăţi în PNDR 2014-2020, se va prelungi.

În acest sens, Guvernul a eliminat, printr-o hotărâre, termenul în care proiectele aferente Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013 mai pot fi derulate cu decontarea cheltuielilor. Astfel, proiectele care urmau să expire la 30 septembrie, vor putea fi executate până la finele acestui an.

Conform actului normativ, AFIR va decide de la caz la caz, în funcţie de stadiul de realizare şi specificitatea investiţiilor aferente fiecărui proiect, o eventuală prelungire a duratei de execuţie.

De asemenea, AFIR va asigura decontarea tuturor dosarelor cererilor de plată eligibile aferente contractelor din sistem până la sfârşitul lunii decembrie.