Proiecte de legi pe ordinea de zi a sesiunii de toamnă


Parlament
În sesiunea de toamnă, parlamentarii vor dezbate mai multe proiecte de lege.

Astfel, senatorii urmează să dea un vot la o propunere legislativă care permite pensionarilor cu venituri care depăşesc nivelul salariului mediu brut pe economie să cumuleze pensia cu salariul ca angajaţi la stat.

O altă propunere legislativă ce urmează să intre în dezbaterea Senatului prevede reducerea cotei de TVA pentru laptele de consum, legumele şi fructele proaspete la 9%.

Un alt proiect de modificare a Codului Fiscal ce urmează să intre în dezbaterea senatorilor şi deputaţilor prevede modificarea datei cursului de schimb la care se stabileşte echivalentul în lei al plafonului de 65.000 de euro utilizat la stabilirea pragului superior de la care contribuabilul devine obligatoriu plătitor de TVA.

În sesiunea de toamnă, va fi inclusă şi o iniţiativă legislativă prin care se propune ca peste o mie de medicii de familie care au făcut gărzi în perioada 2008-2011 să fie exoneraţi de la plata sumelor pentru acoperirea cheltuielilor de administrare şi funcţionare a centrelor de permanenţă, care se ridică, pentru unii dintre aceştia, la 20.000-25.000 de lei.