Proiect privind titlurile de călătorie eliberate de misiunile diplomatice ale României


lcMinisterul Afacerilor Externe a lansat în dezbatere publică un Proiect de Hotărâre privind stabilirea conţinutului, formei şi dimensiunii titlurilor de călătorie eliberate de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României pentru cetăţenii români, pentru străinii care beneficiază de statutul de refugiat sau de protecţie subsidiară acordată de România şi pentru membrii de familie ai acestora pentru care s-a solicitat reunificarea familiei, precum şi pentru persoanele fără cetăţenie, cu ședere permanentă pe teritoriul României.

Astfel, conform proiectului de act normativ, titlurile de călătorie, eliberate de Ministerul Afacerilor Externe prin misiunile diplomatice şi oficiile consulare de carieră ale României, se vor deosebi prin formă şi conţinut de cele emise de Inspectoratul General pentru Imigrări din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, eliberate în temeiul art. 118 alin. 1 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Blanchetele titlurilor de călătorie pentru cetăţenii români, pentru străinii care beneficiază de statutul de refugiat şi ai protecţiei subsidiare acordate de România şi pentru membrii de familie ai acestora pentru care s-a solicitat reunificarea familiei, precum şi pentru persoanele fără cetăţenie cu şedere permanentă pe teritoriul României, vor fi produse de Compania Naţională «Imprimeria Naţională» – S.A.

Contravaloarea blanchetelor titlurilor de călătorie va fi stabilită de Compania Naţionala «Imprimeria Naţională» – S.A.

De asemenea, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României percep pentru eliberarea titlurilor de călătorie taxele consulare prevăzute la art. 1, lit. A, pct. 2 şi 5 din anexa la Legea nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare, se mai arată în proiect.