Proiect privind prelevarea de organe fără avizul familiei


sursa-google16-638x330

Ministerului Sănătăţii a supus dezbaterii publice un proiect de Ordin privind aprobarea modelelor de formulare pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 95/2006 privind activitatea de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană în scop terapeutic.

Potrivit proiectului, prelevarea se poate face fără consimţământul membrilor familiei dacă, în timpul vieţii, persoana decedată şi-a exprimat acordul printr-un act notarial şi a fost înscrisă în Registrul naţional al donatorilor de organe, ţesuturi şi celule.

Noutatea legislativă arată că donatorul şi primitorul vor semna un înscris autentic prin care declară că donarea se face în scop umanitar, are caracter altruist şi nu constituie obiectul unor acte şi fapte juridice în scopul obţinerii unui folos material sau de altă natură.

De asemenea, proiectul prevede că prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană, în cazuri medico-legale, se face numai cu consimţământul medicului legist şi nu trebuie să compromită rezultatul autopsiei medico-legale.