Proiect privind încetarea mandatului pentru aleşii locali condamnaţi cu suspendare


lc
Potrivit unui proiect de modificare a Statutului aleşilor locali, primarii, consilierii judeţeni şi locali care au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare nu-şi vor mai pierde mandatul. Documentul se află în dezbatere publică pe site-ul Camerei Deputaţilor.

Programul legislativ prevede modificarea articolului 9 şi articolului 15 din Statutul aleşilor locali în sensul în care se precizează că îşi pierd mandatul doar primarii şi consilierii care au fost condamnaţi definitiv la închisoare cu executare, fie că este vorba despre infracţiuni de drept comun, fie că este vorba despre infracţiuni de corupţie.