Proiect de Ordin al MAE privind stabilirea documentelor care atestă reşedinţa în străinătate


mae
Ministerul Afacerilor Externe a supus consultării publice un proiect de ordin prin care, în pregătirea alegerilor parlamentare, se stabilesc documentele care atestă reședința în străinătate pentru cetățenii români.

Potrivit proiectului legislativ, în cazul românilor din Italia, reședința în această țară poate fi atestată prin: cartea de identitate italiană, pașaportul italian, cartea de identitate italiană pentru cetățenii străini, atestatul de ședere/de înscriere în registrul populației, certificatul de rezidență emis de primăria italiană locală, certificatul de stare civilă privind componența familiei, certificatul cumulativ de stare civilă și reședință sau prin permisul de ședere.

În ceea ce privește Franța, potrivit ordinului de ministru aflat în consultare publică, reședința în acest stat se poate demonstra printr-unul din următoarele documente: carte de identitate franceză, pașaport francez, titlu de sejur francez (modelul electronic și carte de rezident), recipisă temporară care înlocuiește titlul de sejur expirat sau pierdut, adeverințe, certificate și atestate eliberate de autoritățile locale, prin care primarul/funcționarul primăriei certifică și semnează faptul că solicitantul domiciliază în Franța, certificate sau adeverințe de școlarizare, atestat care conține numărul național de asigurare medicală, ultimul aviz de impozitare, dovada calității de șomer (cu valabilitate de un an), permis de conducere francez, card de asigurare medicală, atestat de domiciliu eliberat de Ministerul de Interne francez, documente eliberate funcționarilor instituțiilor și organizațiilor internaționale cu sediul în Franța.

Românii din Spania pot atesta reședința în străinătate pe baza cărții de identitate spaniole, a pașaportului spaniol, a certificatului de cetățean comunitar, a certificatului de rezident comunitar, a cărții de reședință. Reședința în străinătate în cazul unui român aflat în Spania se mai poate demonstra printr-un document care atestă înscrierea în registrul municipal sau cu dovada depunerii actelor în vederea obținerii certificatului, dar și prin certificatul de reședință.

În cazul cetățenilor români din Republica Moldova, proiectul de ordin prevede că reședința în această țară poate fi demonstrată prin: buletin de identitate moldovenesc, pașaport moldovenesc sau permis de ședere temporară.

Proiectul de ordin conține date despre documentele care atestă reședința în străinătate în cazul a 143 de state.