Proiect de modificare a Legii privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere


lc
În cadrul şedinţei de Guvern din 27 ianuarie 2016, va fi discutat proiectul de ordonanță pentru modificarea Legii privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.

Actul normativ prevede crearea temeiului legal pentru Ministerul Transporturilor de a reglementa, prin norme aprobate prin ordin al ministrului, existența și modul de dobândire a unui certificat de competență profesională pentru managerii de transport în regim de taxi și în regim de închiriere.

În vederea asigurării siguranței cetățeanului, proiectul de OG prevede introducerea condiției potrivit căreia practicanții profesiei de taximetrist nu trebuie să aibă mențiuni în cazierul judiciar.

Pe ordinea zilei de 27 ianaurie 2016, se mai află şi proiectul de ordonanță pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare și eficientizare a activității unor structuri ale administrației publice centrale, precum și proiectul de modificare a Legii privind performanța energetică a clădirilor.