Proiect de lege privind protecţia creditorilor de abuzurile băncilor


lc
Potrivit unui proiect de lege, Protecţia Consumatorilor vrea să-i protejeze pe datornicii de credite de abuzurile băncilor în ceea ce priveşte executările silite rapide şi hărţuirile recuperatorilor de creanţe.

Documentul mai prevede că bancherii nu vor mai putea să-i lase pe români fără casele luate pe credit, înainte să găsească soluţii de reducere a ratelor pentru restanţieri. Dacă până acuma banca putea să execute clienţii doar în baza contractului, acum va trebui să dovedească în instanţă că au încercat să negocieze cu clienţii, să facă o rescadenţare şi executarea ar fi o ultimă măsură.

În cazul executării silite, clientul va avea încă o şansă să facă rost de bani, respectiv va avea la dispoziţie 6 luni pentru a-şi vinde imobilul, timp în care dacă nu se va găsi o soluţie, creditorul va începe lansarea procedurii de executare silită.

Pentru cei care nu mai pot achita ratele la bancă şi nici nu ajung la vreo înţelegere cu banca, atunci Parlamentul rămâne singura speranţă – urmând să fie rediscutată legea dării în plată, cea care ar permite cheile de la casă către bancă şi astfel să scape de restul datoriei.

Proiectul iniţiat de Protecţia Consumatorilor îi va proteja pe clienţi de creşterile de comisioane şi dobânzi nejustificate, banca fiind obligată să le ceară acordul pentru orice modificare.