Neimpozitarea profitului reinvestit… în retehnologizare. O promisiune de creştere economică!



pt
Un cunoscut afacerist american spunea că, uneori, cele mai bune investiţii sunt cele pe care… nu le faci. Totodată, nu vei ajunge mare businessman dacă nu reinvesteşti înţelept, iar roadele unor investiţii se pot coace abia după ani de zile

Modalităţile fiscale de recuperare a investiţiilor în mijloace fixe, au fost, până acum, deducerea cheltuielilor de amortizare (la calculul profitului impozabil) şi amortizarea accelerată, adică deducerea în primul an de funcţionare a maximum 50 de procente din valoarea de intrare în patrimoniu a mijlocului fix.

Pe site-ul Ministerului de Finanţe, la „Transparenţă legislativă”, poate fi consultat un proiect de ordonanţă de urgenţă vizând modificarea art. 192, Cod Fiscal. Ce va însemna aceasta? Exact neimpozitarea profitului reinvestit în echipamente tehnologice!

Dacă, aşa cum se preconizează, din 1 iulie 2014 acest nou program legislativ va fi pus în practică, ne putem aştepta la unele beneficii, dar… să nu ne amăgim că vom ajunge printre cei mai bogaţi din Europa doar cu atât. E nevoie de o puzderie de flori, pentru a spune că asistăm la o primăvară economică!

Toţi ne dorim o bună salarizare şi idei de succes, o despovărare fiscală şi-un mediu antreprenorial robust, graţie căruia am putea avea o viaţă mai bună, aici, în ţara noastră. Nu să ne căutăm norocul pe alte meleaguri, unde nu suntem mereu întâmpinaţi cu pâine şi sare!

A înţeles şi guvernul nostru, întâmplător sau nu chiar în an electoral, că trebuie intensificate eforturile pentru stimularea competitivităţii, atragerea investiţiilor, îmbunătăţirea condiţiilor de lucru şi înmulţirea locurilor de muncă.

Din 1990 şi până acum, numărul angajaţilor a scăzut la jumătate. Milioane de persoane apte de muncă au plecat în alte zări iar angajaţii rămaşi şi companiile suferă de pe urma supraimpozitării. Imensa birocraţie, şomajul şi spaima neplăţii pensiilor au adus impozitele la cota de alarmă!

Este nevoie să afirmăm într-un mod cât se poate de necenzurat, că orice măsură în direcţia diminuării impozitului pe profit e pe placul mediului antreprenorial.

Marea retehnologizare?

Deşi românii lucrează destul de mult, ca număr de ore, productivitatea muncii este redusă. E de vină, într-o măsură, şi folosirea unor tehnologii depăşite, cu randament scăzut.

Acum, noi nu putem decât să salutăm o iniţiativă legislativă care, aşa cum ne arată orice portal juridic, vizează excluderea profiturilor investite în producţia şi achiziţia de echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru) din categoria câştigurilor impozabile.

Beneficiarii? Numeroşi! De la agricultorul profesionist care doreşte să-şi schimbe bătrâna semănătoare cu una mai performantă, până la compania minieră ce urmăreşte procurarea de noi utilaje de extracţie!

Pentru a se bucura de aceste beneficii, însă, întreprinzătorul trebuie să îndeplinească o sumă de condiţii, asupra cărora ne vom focusa mai departe.

Potrivit proiectului, scutirea de impozit pe profit corespunzătoare investiţiilor realizate se acordă în limita impozitului pe profit datorat pentru anul în care se efectuează investiţia în tehnologie nouă.

Dacă vom avea o ordonanţă de urgenţă vizând scutirea de impozit pentru câştigul reinvestit începând cu 1 iulie 2014, se vor lua în calcul achiziţiile de tehnologie efectuate după această dată.

Dar ce se va întâmpla la un agent economic ce are îndatorirea de a achita trimestrial impozitul? În cazul său, dacă vor exista investiţii în trimestrele anterioare, va fi scăzută suma profitului investit anterior (pentru care s-a aplicat facilitatea) din profitul contabil adunat de la începutul anului.

La microîntreprinderile ce devin plătitoare de impozit pe profit (în condiţiile în care realizează venituri >65.000 euro sau ponderea veniturilor realizate din consultanţă şi management în veniturile totale e de peste 20%), la aplicarea scutirii se va lua în seamă profitul contabil realizat de la începutul anului şi investit în echipamentele tehnologice produse sau achiziţionate, cu începere din acel trimestru în care ei au intrat în rândurile plătitorilor de impozit pe câştiguri.

Ce se întâmplă când echipamentele tehnologice sunt achiziţionate (sau produse) pe durata mai multor ani, la rând? Din proiectul legislativ aflăm că beneficiul scutirii va fi acordat pentru partea de investiţie destinată retehnologizării pe parcursul respectivului an.

Tuturor ne plac lucrurile noi! Se precizează, în proiect, că de noua facilitate a scutirii de impozitul pe profitul reinvestit se vor bucura doar companiile care-şi procură utilaje şi echipamente nou-nouţe.

Altfel ar fi dat toată lumea buzna să-şi cumpere maşinării şi utilaje second-hand, de departe mai ieftine! Măcar de s-ar fi mers şi la MApN pe un principiu similar, atunci când s-a pus în discuţie achiziţionarea avioanelor hărăzite apărării văzduhului patriei. Noile noastre avioane multirol sunt… vechile aparate de zbor F16 ale portughezilor. Zvonurile spun că nici ei nu le-au luat din fabrică!

Dacă economia se va relansa, am putea spera şi la o bună înzestrare militară. Mai întâi să ne punem cu râvnă pe treabă, să facem PIB-ul să crească sănătos. Între timp, să lăsăm baltă declaraţiile belicoase şi naţionalismul de paradă!

Beneficiarii scutirii de impozit pentru profitul reinvestit în utilaje vor trebui să păstreze în patrimoniu echipamentele tehnologice respective cel puţin jumătate din perioada lor firească de exploatare.

Ce riscă cei tentaţi să nu respecte regula? Pentru sumele respective se va recalcula impozitul pe profit. Apoi? Se vor aplica majorări de întârziere, de la data aplicării facilităţii!

Totuşi, nu se va aplica norma de mai sus pentru echipamentele transferate în cadrul reorganizării, dacă firma beneficiară preia rezerva aferentă profitului scutit, asumându-şi, aşadar, drepturile şi îndatoririle societăţii cedente, dar şi echipamentele tehnologice înstrăinate în cadrul procedurii de faliment ori de lichidare.

Profitul reinvestit, cel pentru care se aplică scutirea, reprezintă, conform proiectului, soldul contului de profit şi pierdere, respectiv profitul contabil cumulat de la începutul anului, întrebuinţat în această direcţie în anul înfăptuirii investiţiei.

Care sunt beneficiile macroeconomice urmărite? Vor fi încurajate investiţiile, va spori inclusiv volumul investiţiilor străine (deşi aici se anticipează puţin cam forţat!) şi s-ar putea înmulţi locurile de muncă… deşi uneori ultratehnologizarea este şi o sursă de şomaj.

Avantajele reale ale scutirii? Vor fi măsurabile abia la câteva luni după ce ordonanţa de urgenţă privind neimpozitarea profitului reinvestit va fi fost adoptată … şi publicată pe acest portal juridic, spre ştiinţa dumneavoastră!