Primăriile vor să se împrumute din Trezorerie pentru cofinanţări


descărcareDarius Vâlcov, Ministrul Finanţelor a afirmat, la Adunarea generală a Asociaţiei Comunelor din România, că, împreună cu Ministerul Dezvoltării, pregăteşte o ordonanţă de urgenţă care să permită primăriilor să se împrumute din Trezorerie pentru plata cofinanţărilor şi a corecţiilor.

„În această lună pregătim, împreună cu Ministerul Dezvoltării, o ordonanţă de urgenţă prin care să vă permitem să vă împrumutaţi din Trezorerie, pe o perioadă de până la 20 de ani, pentru cheltuielile de cofinanţare a proiectelor din fonduri europene, dar şi pentru plata corecţiilor, acolo unde acestea există”, le-a spus ministrul primarilor de comune reuniţi la Bucureşti.

Totodată, acesta a anunţat că miercuri vor fi prezentate în primă lectură în Guvern noul Cod Fiscal şi noul Cod de procedură fiscală, care vor cuprinde şi propunerile primarilor.

Prin urmare, vor urma 3 luni de dezbateri asupra Codului fiscal şi de procedură fiscală.

„Sperăm ca la sfârşitul lunii iunie să fie aprobat acest Cod Fiscal şi ne dorim să nu mai fie modificat până în 2020. După coduri, urmează discuţia pe Legea finanţelor publice şi Legea finanţelor publice locale, care vă interesează pe dumneavoastră”, a mai subliniat Vâlcov.