Posturi vacante reduse în cadrul Ministerului Transporturilor


download (4)Potrivit unui proiect de hotărâre, numărul posturilor ocupate în Ministerul Transporturilor şi instituţiile publice din subordinea acestuia va fi redus cu 4% conform O.U.G. nr. 77/2013.
Prin actul normativ propus se are în vedere modificarea numărului de posturi în cadrul Ministerului Transporturilor prin reducerea posturilor vacante, cu excepţia celor prevăzute de ordonanţă, şi a 4% din numărul posturilor ocupate la nivelul ministerului şi a instituţiilor publice din subordine şi se actualizează prevederile care nu mai erau în concordanţă cu noul cadru legislativ în domeniul reţelei medicale din transporturi.
Potrivit expunerii de motive, în aparatul Ministerului Transporturilor, din 485 de posturi aprobate prin H.G. nr. 24/2013, s-au redus 20 de posturi vacante şi două posturi ocupate existente la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 77/2013, rezultând un număr final de 463 de posturi, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului.
Nu au fost reduse din aparatul ministerului trei posturi prevăzute la cabinetele demnitarilor, conform art. 1, alin. 2, lit. f), 27 de posturi prevăzute în cadrul Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial şi Transport conform prevederilor art .1, alin. 2, lit. l), zece posturi de conducere conform prevederilor art. 1, alin. 2, lit. g) şi zece posturi vacante pentru care au fost începute procedurile de ocupare până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 77/2013, conform art. 1, alin. 2, lit. c).