Persoanele cu handicap sunt scutite de impozit


persoanele-cu-handicap-grav-sau-accentuat-scutite-de-impozit-pentru-toate-veniturile_01

Ministerul Muncii informează că, prin Ordonanţa Guvernului nr. 4/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată pe 28 ianuarie în Monitorul Oficial, persoanele cu handicap grav sau accentuat vor fi scutite de la plata impozitului pentru toate categoriile de venituri realizate începând din 2015.

Potrivit actului normativ, pe lângă scutirea de la plata impozitului pe salarii, persoanele cu handicap grav sau accentuat nu vor plăti impozit nici pentru veniturile provenite din pensii, din activităţi independente ori agricole, din silvicultură şi piscicultură, altele decât cele impozitate prin tranşe de venit.

De această reglementare vor beneficia peste 680.000 de persoane. Reprezentanţii Ministerului Muncii au precizat că, la 31 decembrie 2014, numărul total de adulţi cu handicap grav şi accentuat era de 683.738.