OUG privind obţinerea datelor de trafic şi localizare, doar pentru “temeiuri justificate”


lc
La 15 martie 2016, Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.82/2014 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală.

Actul normativ prevede obţinerea datelor de trafic şi de localizare prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, care trebuie să respecte o serie de criterii, printre care şi existenţa unor temeiuri “justificate”, pentru ca datele solicitate să constituie probe în dosar.

Utilizarea sintagmei “temeiuri justificate” a fost criticată de mai mulţi reprezentanţi ai instituţiilor abilitate printre care şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, care este de părerea că judecătorului, atunci când face analiza, îi era suficientă doar sintagma există temeiuri”.

Tot prin O.U.G. nr.82/2014 a fost aprobată durata maximă a controlului judiciar de 5 ani, deşi, Senatul a decis reducerea perioadei la 3 ani. La rândul său, Ministerul Justiţiei a susţinut păstrarea termenului de cinci ani, propus de Guvern.