Număr minim de pacienţi la un medic de familie a coborât la 800


medicinafamilieMinistrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat că pentru a asigura o calitate mai bună şi posibilitatea cât mai multor medici de a avea acces la profesie, numărul minim de pacienţi pe lista unui medic de familie a scăzut până la 800 de pacienţi.

Potrivit contractului – cadru aprobat miercuri de Guvern, plata medicilor de familie se va face 50% pe servicii şi 50% per capita.

Conform noului contract, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014 alocarea pentru medicina de familie a crescut cu 10%, s-au mărit fondurile pentru medicina din ambulatoriu cu 51%, iar pentru centrele multifuncţionale – 40,5%. Totodată, a crescut cu peste 64% finanţarea în ceea ce priveşte îngrijirea la domiciliu.

Un alt aspect important din contractul-cadru vizează reducerea numărului de documente care se solicită furnizorilor de servicii medicale, astfel că timpul economisit va putea fi folosit pentru pacienţi.

Coplata pentru serviciile medicale va intra în vigoare de la 1 aprilie, odată cu aplicarea contractului-cadru privind sistemul de asigurări sociale de sănătate.