Noi modificări la Legea privind piaţa de capital


fonduri-posdru

Pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice a fost publicat, spre dezbatere publicăproiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital (varianta actualizată).

Reamintim că pe 8 octombrie 2014, tot pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice a fost publicat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital – act oferit de orice program legislativ, însă ca urmare a propunerilor şi observaţiilor primite în procesul de consultare, proiectul de lege a fost modificat, şi publicat o nouă variantă a acestuia, potrivit declaraţiilor oferite de Mirela Luca, consilier al ministrului Ioana Petrescu.

Scopul principal al acestui proiect de act normativ este eliminarea unora dintre barierele obstacolelor majore care împiedică evoluția normală și pozitivă a pieței de capital din România și care împiedică în prezent intrarea României în grupul piețelor de capital emergente. Principalele avantaje ale accesării unei categorii superioare sunt o mai mare vizibilitate a României la nivel mondial și o modalitate directă de a atrage noi categorii de investitori.

Modificările propuse prin prezentul proiect de lege vizează în principal următoarele aspecte:
– facilitarea accesului la piaţa de capital românească;
– respectarea drepturilor fundamentale ale investitorilor, cum ar fi dreptul de vot sau dreptul la dividende;
– guvernanţa corporativă a emitenţilor şi transparenţa acestora, inclusiv raportarea informaţiilor relevante pentru participanţii la piaţă;
– simplificarea regimului ofertelor publice şi al listărilor de acţiuni şi obligaţiuni;
– modificarea pragului de deţinere a acţiunilor emise de operatorii de piaţă. Actualul prag de 5% creând blocaje în funcţionarea acestor entităţi și influenţând negativ piaţa de capital locală;
– eliminarea din cadrul actelor constitutive ale operatorilor de piață a unor prevederi restrictive referitoare la condiţiile de întrunire a cvorumului şi de adoptare a hotărârilor adunărilor generale ale acţionarilor, care fac dificilă desfăşurarea acestora. În acelaşi timp, se urmărește creşterea bazei de investitori instituţionali din România și motivarea populaţiei să investească direct sau indirect în instrumente financiare listate.