Noi condiţii pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun


tigarete
Guvernul a aprobat un proiect de lege care stabileşte condiţiile pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a celor conexe, în scopul preluării în legislaţia naţională a reglementărilor europene şi internaţionale promovate pentru reducerea consumului de tutun, îndeosebi în rândul tinerilor.

Prin proiectul de lege se introduc noi condiţii privind ingredientele utilizate în fabricarea produselor din tutun, inscripţionarea şi prezentarea produselor din tutun, trasabilitatea, elementele de securitate şi comerţul transfrontalier la distanţă cu produse din tutun şi conexe.

Prin proiectul aprobat, sunt reglementate ingredientele ce pot fi utilizate în produsele din tutun, precum şi nivelurile maxime ale emisiilor de gudron, nicotină şi monoxid de carbon. Prin urmare, va fi interzisă punerea pe piaţă a ţigărilor şi a tutunului rulat care au o aromă caracteristică. Produsele cu aromă caracteristică al căror volum al vânzărilor la nivelul întregii UE reprezintă 3% sau mai mult într-o anumită categorie de produse vor fi interzise din 20 mai 2020.

De asemenea, va fi interzisă punerea pe piaţă a tuturor produselor din tutun care conţin aditivi speciali, precum vitamine, cafeină, taurină şi creează astfel impresia că un produs din tutun are un efect benefic asupra sănătăţii sau că prezintă riscuri mai mici pentru aceasta, dar şi a celor care conţin arome în capsule, filtru sau în alte caracteristici tehnice.

Etichetarea produselor din tutun se modifică, urmând să cuprindă:

  • un avertisment general (“Fumatul ucide”, pe 50% din suprafaţa laterală),
  • un mesaj de informare (“Fumul de tutun conţine peste 70 de substanţe care cauzează cancer”, pe 50% din suprafaţa laterală),
  • avertismente de sănătate combinate, formate din text, poză şi număr de telefon la care se pot obţine informaţii despre metodele de renunţare la fumat.

Fac excepţie de la prevederile de mai sus trabucurile şi ţigările de foi ambalate individual, precum şi produsele din tutun care nu ard, etichetarea în cazul acestora fiind supusă unui număr mai mic de rigori.
Proiectul de lege conţine, de asemenea, prevederi privind trasabilitatea pachetelor de tutun, astfel încât, circulaţia lor în Uniunea Europeană să fie înregistrată şi urmărită, pentru a putea fi verificată conformitatea cu legislaţia naţională şi europeană, contribuind astfel la combaterea contrabandei şi contrafacerii.

Măsurile prevăzute în proiectul de lege sunt gândite să aducă beneficii atât sănătăţii, cât şi mediului, prin scăderea consumului de produse din tutun pe termen mediu, estimată la 2% în următorii 5 ani.