Noi amendamente la Legea antifumat


fumator_66467000

La doar două săptămâni de la intrarea ei în vigoare, Legea antifumat ar putea fi modificată. Senatorii jurişti au adoptat, pe 30 martie 2016, mai multe amendamente în favoarea fumătorilor.

Amendamentele, citite de către senatorul PNL, Steliana Miron, în Comisia juridică, au primit susţinerea tuturor senatorilor prezenţi la şedinţă.

Conform acestor amendamente, spaţiul închis va fi definit ca orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este încadrat de pereţi de jur imprejur.

Astfel, potrivit modificărilor dorite, fumatul va fi permis în camere special amenajate, cu respectarea următoarelor condiţii – să servească exclusiv fumatului şi activităţilor asociate fumatului, cum ar fi de exemplu consumul de cafea, băuturi calde sau băuturi răcoritoare.