Montarea aparatelor de localizare la bordul aeronavelor, obligatorie


imagesReprezentanţii Autorităţii Aeronauitice dar şi autorităţile vor schimbarea regulilor în aviaţie, astfel să oblige proprietarii avioanelor de mici dimensiuni să monteze la bordul aeronavelor aparate de localizare, care să indice în cazul unui accident aviatic poziţia exactă a epavei.

Reamintim că la moment legislaţia actuală nu prevede obligativitatea proprietarilor de avioane, sau orice avion care zboară la vedere, sub 3000 de metri altitudine, să aibă instalată aparatură de detectare.

Astfel costul unui emiţător ar putea ajunge la 1.700 de euro. La moment însă doar 256 de transmiţătoare sunt instalate pe avioanele înregistrate la Autoritatea Aeronautică, deşi sunt mii de aparate de zbor uşoare care se ridică în aer.

În cazul în care proiectul va fi aprobat, spaţiul aerian al ţării ar fi mult mai bine controlat şi ar creşte siguranţa zbporului.