Modificări ale Codului fiscal


modif-legislative
Conform unui proiect de OUG se vor efectuat noi modificări ale Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 927 din 23 decembrie 2003.

Astfel, prin actul normativ se propune:

– schimbarea anului fiscal pentru contribuabilii care solicită modificarea exerciţiului financiar, potrivit prevederilor art.27 din Legea contabilităţii nr.82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, concomitent cu stabilirea de reguli corespunzătoare privind calculul, declararea şi plata impozitului pe profit datorat în anul fiscal de tranziţie, precum şi în anii următori;

– revizuirea regimului fiscal aplicabil cheltuielilor cu sponsorizarea, în sensul reglementării mecanismului de reportare şi deducere, în următorii 7 ani consecutivi, a sumelor care nu au putut fi scăzute în condiţiile art.21 alin.(4) lit.p) din Codul fiscal, din impozitul pe profit al anului fiscal respectiv;

– introducerea unor prevederi care să permită acordarea dreptului de deducere a cheltuielilor cu dobânzile şi cu pierderea netă din diferenţele de curs valutar în cazul împrumuturilor transferate de la persoana juridică cedentă la persoana juridică beneficiară, corelat cu reglementarea condiţiilor în care acestea se reportează, în cazul contribuabililor care intră în reorganizare, potrivit legii;

– crearea cadrului legal pentru ca veniturile impozitate în străinătate, incluse în profitul impozabil atribuibil sediului permanent din România al unei persoane juridice dintr-un stat SEE, să beneficieze de avantajul fiscal al creditului fiscal extern acordat unei persoane juridice române, indiferent dacă convenţia de evitare a dublei impuneri aplicabilă încheiată între România şi statul sursă a veniturilor prevede sau nu în mod explicit acest avantaj fiscal în favoarea sediului permanent.

De asemenea impozitul pe venit va avea mai multe modificări, precum:

– în cazul persoanelor care realizează venituri din activităţi independente la care venitul net anual se determină pe baza contabilităţii în partidă simplă şi care beneficiază de deductibilitatea limitată a dobânzilor aferente împrumuturilor de la persoane fizice şi juridice, altele decât instituţiile care desfăşoară activitatea de creditare cu titlu profesional, se precizează condiţiile privind deductibilitatea acestor dobânzi, respectiv în limita nivelului dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, pentru împrumuturile în lei, în vigoare la data restituirii împrumutului şi nivelul ratei dobânzii pentru împrumuturile în valută, prevăzută la art.23, alin.(5), lit. b) din Codul fiscal pentru corelarea cu prevederile Titlului II – Impozitul pe profit;

– pentru determinarea impozitului lunar în cazul beneficiarilor de venituri din salarii la locul unde se află funcţia de bază, cât şi pentru veniturile obţinute în celelalte cazuri, este permisă deducerea din venitul brut a contribuţiilor obligatorii aferente unei luni, indiferent de faptul dacă acestea sunt datorate în România sau într-un alt stat membru UE sau stat membru al SEE, potrivit prevederilor regulamentelor Uniunii Europene, a legislaţiei SEE sau a convenţiilor/acordurilor privind coordonarea sistemelor de securitate socială în care România este parte;

– în cazul în care arenda se exprimă în natură, iar preţurile medii ale produselor agricole se modifică în cursul anului fiscal de realizare a venitului, evaluarea în lei a acestor venituri se face pe baza noilor preţuri care se aplică începând cu data de 1 a lunii următoare comunicării acestora către direcţiile generale regionale ale finanţelor publice;

– se abrogă prevederile referitoare la opţiunea contribuabililor de a determina venitului net din arendă în sistem real;

– precizări tehnice privind posibilitatea contribuabililor care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, de a opta pentru determina venitului net din cedarea folosinţei bunurilor în sistem real, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, altele decât veniturile din arendă;

– clarificări privind deducerea din veniturile realizate anual din categoria venituri din cedarea folosinţei bunurilor a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate prevăzute la titlul IX2, indiferent dacă determinarea venitului net se efectuează în sistem real, pe baza normelor de venit sau prin utilizarea cotelor forfetare de cheltuieli;

– clarificare de natură tehnică privind neimpozitarea veniturilor obţinute din cultivarea terenurilor cu plante furajere graminee şi leguminoase pentru producţia de masă verde destinate furajării animalelor deţinute de contribuabilii pentru care venitul se determină pe baza normelor de venit sau care obţin venituri neimpozabile din activităţi agricole;

-se abrogă prevederile referitoare la stabilirea normelor de venit corespunzătoare veniturilor din activităţi agricole pentru perioada impozabilă din anul fiscal 2013 cuprinsă între 1 februarie 2013 şi până la sfârşitul anului fiscal;

– precizări privind aplicarea unui regim fiscal unitar pentru veniturile din premii obţinute din promovarea produselor şi serviciilor din orice domeniu de activitate şi clarificarea tratamentului fiscal aplicabil în cazul veniturilor primite de persoanele fizice sub formă de materiale publicitare, pliante, mostre, puncte bonus, acordate cu scopul stimulării vânzărilor.