fiscal
Ministerul Finanţelor a publicat normele de aplicare a noului Cod Fiscal. Aceste norme vin să clarifice prevederile noului Codului Fiscal fără a modifica în vreun fel regulile stabilite de acesta.

Actualele norme insistă asupra unor exemple concrete cu privire la interpretarea unor prevederi ale Codului Fiscal susceptibile de neclarităţi.

Primul titlu, „Dispoziţii generale”, clarifică ce se încadrează la „activităţi independente”, sfera şi modalitatea de aplicare a metodelor utilizate la estimarea preţului de piaţă, pentru tranzacţiile între persoane afiliate. De asemenea, vine cu precizări despre tratamentul fiscal aplicabil în cazul reîncadrării formei unei tranzacţii/activităţi de către autorităţile fiscale.

Titlul II, „Impozitul pe profit”, stabileşte regulile de încadrare şi impunere pentru impozitul pe profit a diferitelor categorii de contribuabili, în funcţie de formele de organizare şi funcţionare şi de statutul lor fiscal. Stabileşte regulile de determinare a rezultatului fiscal în cazul contribuabililor care aplică scutirea de impozit a profitului reinvestit şi exemplifică elementele de calcul ale rezultatului fiscal care sunt incluse în baza impozabilă. Tot aici sunt aduse clarificări privind determinarea rezultatului fiscal al sediului permanent, legate de evitarea dublei impuneri precum şi de alte aspecte internaţionale. Se clarifică şi încadrarea în sistemul trimestrial/anual de calcul şi plată a impozitului pe profit a contribuabililor, în funcţie de statutul acestora.

Titlul III, „Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor”, stabileşte sistemul de impunere a veniturile microîntreprinderilor, detaliază categoriile de persoane juridice române care nu intră sub incidenţa sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor şi clarifică începerea/încheierea perioadei impozabile în cazul înfiinţării/lichidării unei microîntreprinderi, precum şi data depunerii declaraţiei în cazul microîntreprinderilor care îşi încetează existenţa în cursul anului. Totodată, clarifică în ce măsură microîntreprinderile nou-înfiinţate aplică regimul favorabil prevăzut de Codul fiscal şi aspecte legate de determinarea bazei impozabile pentru microîntreprinderi.

Titlul IV, „Impozitul pe venit” stabileşte: condiţiile în care se acordă scutirea de la plata impozitului pe veniturile din activităţi independente, salarii şi asimilate salariilor, pensii, activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură realizate de persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat; actualizarea veniturilor neimpozabile, în înţelesul impozitului pe venit, pentru a corespunde cu legislaţia specifică, în baza cărora sunt acordate aceste drepturi; orice activitate desfăşurată de o persoană fizică în scopul obţinerii de venituri, pentru a fi considerată activitate independentă, trebuie să îndeplinească cel puţin 4 din criteriile prevăzute de lege; corelarea prevederilor Titlului IV- Impozitul pe venit cu cele cuprinse în Titlul II – Impozitul pe profit, în ceea ce priveşte deductibilitatea cheltuielilor efectuate în scopul desfăşurării activităţii independente, la stabilirea venitului net anual pe baza datelor din contabilitate; precizarea cursul de schimb utilizat la stabilirea echivalentului în lei a cheltuielilor deductibile limitat reprezentând contribuţii la un fond de pensii facultative, potrivit Legii nr.204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare şi prime de asigurare voluntară de sănătate, conform Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sume plătite în scopul personal al contribuabilului; stabilirea tratamentului fiscal aplicabil veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală; clarificarea tipurilor de venituri cuprinse în venitul brut din salarii sau considerate asimilate salariilor; precizări privind includerea în venituri impozabile a avantajelor reprezentând contravaloarea contribuţiilor la un fond de pensii facultative potrivit legii şi a primelor de asigurare voluntară de sănătate, conform legii suportate de angajator pentru angajaţii proprii, precum şi pentru alţi beneficiari peste limita prevăzută de lege; clarificarea acordării deducerii personale fiecărui părinte/tutore pentru copiii minori în întreţinerea căruia se află aceştia; precizarea elementelor deductibile luate în calcul la stabilirea bazei impozabile pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor; exemplificarea tipurilor de entităţi cuprinse în categoria „entităţilor nonprofit”; precizarea elementelor care sunt incluse în cota forfetară de 40% reprezentând cheltuieli deductibile aferente venitului, pentru care contribuabilul nu este obligat să prezinte documente justificative; stabilirea regulii de determinare a venitului impozabil obţinut de persoana fizică în urma operaţiunilor de lichidare a unei persoane juridice; exemplificarea tipurilor de instrumente financiare care generează venituri impozabile din dobânzi; precizarea modalităţii de stabilire a venitului din operaţiuni cu instrumente finaciare derivate; clarificarea modalităţii de acordare a plafonului neimpozabil lunar pentru veniturile din pensii reprezentând drepturi primite în conformitate cu prevederile Legii nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat şi Legii nr.204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit Titlului V, „Contribuţii sociale obligatorii” , contribuabilii, persoane fizice, obligaţi la plata contribuţiilor sociale obligatorii, în sensul că aceştia includ şi acele persoane fizice care nu au domiciliul sau reşedinţa în România şi care, potrivit legislaţiei europene aplicabilă în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, datorează contribuţii sociale obligatorii în România.

Titlul VI, „Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi şi impozitul pe reprezentanţele firmelor străine înfiinţate în România”, clarifică termenului „redevenţă” şi regularizarea impozitului reţinut la sursă pentru următoarele categorii de venituri:

  • veniturile obţinute de artişti sau sportivi rezidenţi în state UE sau cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri;
  • veniturile reprezentând dobânzi obţinute din România de o persoană juridică rezidentă într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European;
  • veniturile din activităţi independente care sunt obţinute din România de o persoană fizică rezidentă într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European.

Titlul VII, „Taxa pe valoarea adăugată”, prevede extinderea posibilităţii de a crea un grup fiscal şi în cazul persoanelor care sunt administrate de organe fiscale diferite; clarificări cu privire la determinarea regimului de impozitare în cazul serviciilor complexe şi a operaţiunilor accesorii unei livrări/prestări, în concordanţă cu jurisprudenţa CJUE şi cu prevederile Directivei 2006/112/CEE privind sistemul comun al TVA; reglementarea aspectelor ce ţin de aplicarea cotelor de TVA, ţinându-se cont de modificările aduse prin Legea nr. 227/2015 şi jurisprudenţa în materie.

Titlul VIII, „Accize şi alte taxe speciale”, simplifică modul de constituire a garanţiilor pentru utilizatorul final care deţine şi calitatea de destinatar înregistrat. În acest sens garanţia aferentă calităţii de utilizator final acoperă şi garanţia aferentă calităţii de destinatar înregistrat.

Titlul IX, „Impozite şi taxe locale”, clarifică procedura prin care autorităţile locale pot stabili majorarea impozitului pentru clădirile şi terenurile neîngrijite situate în intravilanul localităţii.

Titlul X, „Impozitul pe construcţii”, clarifică aspectele legate de stabilirea bazei impozabile asupra căreia se aplică impozitul pe construcţii.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.