Memorandum privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat


computer

Ministerul Finanțelor Publice a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre privind procedura de aprobare şi conţinutul memorandumului prevăzut la art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996.

Hotărârea are ca scop reglementarea procedurii de aprobare şi conţinutul Memorandumului privind încadrarea măsurilor susceptibile a reprezenta ajutor de stat sau ajutor de minimis în politicile economico-bugetare şi financiare ale statului român.

Proiectul de act normativ mai arată că orice proiect de măsură susceptibilă a reprezenta ajutor de stat sau ajutor de minimis iniţiat de autorităţile/instituţiile publice centrale sau asimilate acestora este prezentat sub forma unui proiect de schemă de ajutor sau ajutor individual, de către furnizor/iniţiator, în cadrul Consiliului interministerial “Consiliul pentru aplicarea politicii în domeniul ajutorului de stat” instituit prin H.G. nr. 750/2005 privind constituirea consiliilor interministeriale permanente, cu modificările şi completările ulterioare.